Se schimbă gusturile

Cred că am cam renunţat la fetish-ul cu fetele cu ochelari. În principiu mi se cam schimbă ideea de fată faină.

Ok, faza că îmi fug ochii după tipe de vreo 30 de ani nu e ceva nou, fiecare avem etapa asta. Ce e nou la mine, pentru mine, e că au început să îmi placă tipele de prin anii 70. Adică, era blugi albaştri, ciocate în picioare, sau măcar o pereche de ghete cu botul pătrat, maro şi eventual o geacă din piele… Şi faptul că a început să îmi placă cum îi stă, unei astfel de fete, fumând e dovada supremă că mi se schimbă ideea despre ele.

Privind în spate ajung cu minte la două tipe din trecut care anunţau perioada.

Taverna, păr lung, blond şi ondulat, slabă, înaltă, isterică, fumătoare şi eu … vorba lui Ioan: “Horny, like a motherfucker”.

Bucureşti, păr brunet… dar despre ea am mai scris…

Interesantă traiectoria asta la gusturi, în cazul meul, în celelalte nu ştiu: începutul e cu sâni mari, fund bombat şi disponibilitatea către sex, continuă cu fete cochete, elegante, aranjate, apoi sare către copile cu haine ciudate, idei “verzi” şi drăgălaşe, apoi puţin din piţipoance, apoi puţin din MILF-uri şi acum… “what a woman, what a woman…”.

M-am decis să…

…să îmi listez toate entry-urile de pe blog-uri şi să le leg ca pe o carte… memoriile de pe net. Păcat că nu le mai am pe cele de pe anook. Erau acolo câteva… de ce nu am salvat eu alea?

De ce am decis asta? Păi simplu, nu cred că voi mai scrie vreodată ce şi cum am scris acolo. Nu cred că mai am pasiunea necesară, nu cred că mai pot fi atât de … mişcat.

Probabil nu voi mai scrie nici aici, voi scrie doar… aparent încep să fiu cenzurat de mine însumi şi ce ajunge aici e … cenzurat, deci limitat, deci fără nimic. Noh, una peste alta refuz să spun cuvântul “jurnal”, dar “memorii”.

Peace love and uderstanding.( I still believe in these words)

117

Toate întrebările ce vor urma au apărut în timpul mersului cu autobuzul 117, sau în timpul aşteptării cuminţi a acestuia într-o staţie sau alta.

De ce pentru a îmi lua bilet trebuie sa merg mai adânc în Puerto Rico?

De ce, deşi am căştile în urechi şi volumul la maxim, încă îi aud pe câţiva cum râd ca idioţii?

Cum se face că singurele telefoane din care se aud manele sunt a unor copiliţe portoricane, baietii nu ascultă aceeaşi chestie?

Cum a ajuns femeia care vinde ziare atât de mare?

De ce nu se fac controale RATP pe traseul 117?

De ce oamenii bătrâni ce merg pe linia asta fie sunt idioţi şi se împing ca oile pentru un loc,  care oricum va ajunge la ei, fie sunt resemnaţi în faţa tinerilor din jurul lor şi stau cu spaimă în autobuzul lor?

De ce cei care par cât de cât normali se uită în jur după colegi de autobuz de aceeaşi teapă, nu le e de ajuns că sunt ei normali? Şi de ce atunci când găsesc ce caută menţin un contact vizual ce nu aduce a nimic?

De ce ultimul autobuz de obicei vine cu roackări şi roackăriţe? Toată ziua unde sunt? Şi de ce mai toţi coboară la două staţii înaintea mea?

De ce copiliţa se uita la mine, serios chiar încruntat, în timp ce îşi săruta prietenul?

Sunt sigur că mai sunt, că vor mai fi, poate în timp.

Peace love and understanding.

P.S. :

Puţin off-topic:

And
You
Already know.
Yeah, you already know
How this will end.

Şi totuşi sunt un optimist

Sunt un optimist pentru că văd doar părţile bune la un an cu dinţi mari si gheare pe măsură.

Să o luăm la pas. Intrăm în noapte, întodeauna mi-a plăcut să mă plimb în noapte. Se văd zorii reci, a venit mâine. Păcat că lumea nu ştie să aprecieze ziua  şi ce înseamnă cuvântul “mâine”. Mi-a cam ars retina lumina zilei, poate ar trebui să nu mă mai uit la soare.  Bine că s-a innorat, mi se face dor de noapte. A dracului soare tot scapă de după nori, dar mă aşteptam la asta, se va termina şi asta.  Uite că am ajuns, noaptea, sper să scap de urmele de pe retină. Ce îţi trebuie soare când ai o lună şi stele? Dacă ţi se face dor de lumină te uiţi la lună, şi te indrăgosteşti de ea pentru că, chiar şi în cea mai bună zi a sa, nu te poate orbi.  Şi oricât s-ar chinui soarele nu poate fi atât de intim pe cât poate luna, orice ar face rămâne stângaci în puterea sa, o fi el arzând  dar e mai rece decât seninătatea lunii. Intrăm din nou în noapte, dar avem luna şi stele şi un zâmbet cinic şi nevinovat pe buze.

Când am văzut că poporul începe să distrugă statuiile lui Ra am distrus, ca nebunul fericit, piatra de temelie.

Peace love and understanding.

Nu credeam că ajung în Bucureşti de revelion…

Si e natural.

Termin cum am început.

Ăsta e ultimul post pe anul acesta. De acasă nu îmi place să postez.

“I love you like you love me, but don’t you trust me” ( s-a păstrat pe tot parcursul anului…din păcate…dar fac progrese)

Nu zic ce vreau să fac anul viitor, sau ce speranţe am, nu are nici o relevanţă. Voi spune ce am învăţat despre mine în 2009:

1. Nu am scut impenetrabil.

2. Sunt instabil pe mai toate planurile.

3. Nu pot fi mulţumit.

4. Sunt greu motivat.

5. Nu sunt tot timpul vinovat.

6. Îmi supraapreciez subconştientul şi ca efect are puterile la care îl supraapreciez.

7. Iert foarte uşor dar nu uit niciodată( ok, la asta pot spune că se confirmă şi la mine proverbul).

8. Sunt persoane cu care interacţionez din simplul motiv că am un sentiment tâmpit de libertate  când mă cert cu ele.

9. Nu ţin atât de mult   pe cât credeam la anumite principii.

10. Nu bat nimic în cuie, poate doar pariurile tâmpite pe care le pun.

11. Mă adaptez uşor şi cred cu tărie în supravieţuire.

12. Singurele fete cu părul scurt ce îmi plac sunt cele ce îmi dau impresia că sunt boeme.

13. În ciuda evidentei instabilităţi nu pot scăpa de anumite… chestii, că sunt în mai toate domeniile.

Peace love and understading.